Facebook, Google şi Apple cenzurează discursul creştin

 

Aceasta este concluzia unui raport realizat de National Religious Broadcasters (NRB) din Statele Unite ale Americii, intitulat „Adevărata libertate în era noilor media”. Organizaţia a analizat raportul dintre libertatea de exprimare şi libertatea pe care companii precum Apple, Google şi Facebook o au de a cenzura punctele de vedere cu care nu sunt de acord.

 

apple_facebook_si_youtube_cenzureaza_mesajele_crestine (Foto: coffeelovingskeptic.com)Săptămâna trecută, Youtube a interzis un mesaj al rabinului ortodox Yehuda Levin, catalogându-l ca un mesaj de ură faţă de drepturile homosexualilor. Din motive asemănătoare, Youtube a cenzurat un program creştin de tineret „You can run but you can’t Hide International”. Apple a eliminate de două ori aplicaţii creştine din iTunes App Store, din cauză că aplicaţiile erau „prea ortodoxe şi aduceau ofensă celor ne-creştini”. La fel, Google a refuzat promovarea unor campanii pro-viaţă, din cauza faptului că încalcă politica organizaţiei.

Continuă lectura „Facebook, Google şi Apple cenzurează discursul creştin”

De ce contează zâmbetul, chiar și al unui străin?

Oferind un simplu zâmbet sau privind în ochii celor cu care ne întânim pe stradă poate avea un impact enorm asupra sentimentelor lor, informează DailyMail.
Potrivit unei cercetări, efectul de „ostracizare” este prezent atât în orașele mari cât și în cele mici, și provoacă „durere” semenilor, explică Eric Wesselmann, psiholog la Universitatea Purdue, Indiana.
Cercetătorii sunt de părere că sentimentele de singurătate pot avea efecte fizice auspra oamenilor. Studii anterioare au corelat singurătatea cu un sistem imunitar slăbit și o întărire a arterelor, în timp ce alte studii au descoperit că atunci când o persoană se simte exclusă, chiar și dintr-un joc de calculator, poate intra într-o stare psihică neplăcută.

Continuă lectura „De ce contează zâmbetul, chiar și al unui străin?”

Tot ce trebuie să știi despre alimentele modificate genetic

Într-o dimineaţă Cynthia LaPier s-a dus la supermarket cu un singur gând. După o privire peste umăr şi o verificare rapidă a ingredientelor de pe cutia de cereale, a scos din poşetă o rolă de autocolante făcute de mână şi a lipit unul pe cutie. Pe el scria „Avertisment! Poate conţine OMG (organisme modificate genetic).”

rosiiÎntâmplarea relatată înNYTimes este exponentul unei realităţi pe care nimeni nu o ascunde. Pentru mai mult de un deceniu, aproape toate alimentele procesate în Statele Unite au în conţinut ingrediente din plante ale căror ADN a fost manipulat într-un laborator. Despre ele mulţi oameni de ştiinţă spun că nu prezintă nici un pericol. Dar suspiciunile consumatorilor legate de efectele biotehnologiei asupra sănătăţii şi mediului, alimentează o mişcare care solicită ca produsele alimentare de la culturile modificate genetic să fie etichetate, dacă nu eliminate.

Principiul de producere a unui orga­nism modificat genetic constă în prelevarea de material genetic, modificarea acestuia prin procedee de laborator şi introdu­cerea într-un alt organism, în vederea obţinerii de caracteristici noi.

Continuă lectura „Tot ce trebuie să știi despre alimentele modificate genetic”

Visând marea iarăși – Vladimir Pustan

De două nopți visez marea… Un albastru verzui ca ochii lui Batșeba în amurg. Am avut neșansa să mă nasc între munții ce au un sfârșit. I-am urcat o dată și gata! Nu mai au nimic să-mi spună. Iar între munți plouă zilnic și oasele-mi pline de reumatism îmi sunt un purgatoriu nesfârșit.

Oare cum au putut oștenii lui Xerxes să lovească marea cu verigile doar pentru simplu fapt că le-a dus corăbiile să sărute coralii? Grecii au considerat asta culmea barbariei. Marea nu se bate, marea se privește până când ochii îmbibați cu sare văd caravelele lui Vasco da Gama, iar urechile aud strigând marinarii amiralului Nelson.Continuă lectura „Visând marea iarăși – Vladimir Pustan”

Vaticanul susţine statutul de „persoană” pentru nenăscuţi

Vaticanul a luat decizia de a sprijini o campanie de bază de petiţie în Uniunea Europeană, care urmăreşte să consacre statutul de „persoană” copiilor nenăscuţi, încă din momentul concepţiei.

bazilica_sfntul_petru_400Consiliul Pontifical pentru Laici al Vaticanului a declarat că această campanie, care trebuie să adune cel puţin un milion de semnături din 7 state ale UE până în data de 11 mai 2013, este „o oportunitate semnificativă pentru a trimite un apel de trezire oamenilor din Europa,” relatează LifeSiteNews.

În timp ce Uniunea Europeană nu poate schimba legile statelor membre pentru a proteja viaţa fătului, petiţia urmăreşte să se asigure că UE respectă viaţa în domeniile sale de competenţă, în special în ceea ce priveşte dezvoltarea şi cercetarea ştiinţifică.Continuă lectura „Vaticanul susţine statutul de „persoană” pentru nenăscuţi”

Legea „Big Brother” a fost adoptata. Furnizorii de telefonie si internet vor stoca timp de 6 luni datele noastre

Camera Deputatilor a adoptat, ieri, cu 197 de voturi „pentru”, 18 voturi „impotriva” si 13 abtineri proiectul.
Legea  Big Brother  a fost adoptata. Furnizorii de telefonie si internet vor stoca timp de 6 luni datele noastre

Legea Big Brother, care obliga furnizorii de telefonie si internet sa stocheze datele clientilor 6 luni a fost aprobata ieri de Camera Deputatilor, care este si for decizional.Continuă lectura „Legea „Big Brother” a fost adoptata. Furnizorii de telefonie si internet vor stoca timp de 6 luni datele noastre”

Un virus nebun se raspandeste prin chatul de la Facebook

Dupa ce te infectezi, are grija sa iti stearga softurile antivirus din calculator.
Un virus nebun se raspandeste prin chatul de la Facebook

Un nou virus se raspandeste prin fereastra de chat de la Facebook. Pare ca un prieten din lista ta iti trimite un link spre un site inocent. Dupa ce dai click, virusul Steckt.Evl iti infecteaza calculatorul, anunta Trend Micro.

Virusul iti dezactiveaza imediat si apoi iti sterge softurile antivirus din calculator, dupa care se transmite mai departe prietenilor din lista ta de Facebook.Continuă lectura „Un virus nebun se raspandeste prin chatul de la Facebook”

Oboseală de mai – Vladimir Pustan

Există un fel de oboseală a spiritului de care profită întotdeauna păsările gândurilor negre, ce ciugulesc din bucuria zilei de azi ca din ficatul lui Prometeu.

Lumea aleargă căutând democartic o bucată de pâine dintr-un coș de gunoi sau un Iphone placat cu aur în magazinele centrale.

Morții se ard repede iar cenușa lor îngrașă pământul pâinii viitoare tot mai puțină și plină de chimicalele creșterii repede.Continuă lectura „Oboseală de mai – Vladimir Pustan”

Ce se întâmplă în organism după ce bei un pahar de Coca-Cola

 

După ce a fost acuzată că produce cancer, Coca-Cola a decis să modifice metoda de fabricare a băuturii, schimbând felul în care se foloseşte caramelul ce dă culoarea maro băuturii şi care este cancerigen. Măsurile sunt prevăzute doar pentru Statele Unite şi chiar dacă vor fi puse în aplicare băutura rămâne un pericol pentru sănătate.
cocacola_01La doar 10 de minute de la ingerarea unui pahar de acest suc, în stomac ajunge cantitatea a zece linguriţe de zahăr, doza maximă recomandată zilnic. Organismul nu respinge conţinutul ridicat de zahăr, deoarece gustul de dulce este ameliorat de acidul fosforic care taie din aromă, pentru a nu simţi gustul la intensitate maximă, informează blisstree.com.


După 20 de minute
 nivelul de zahăr din sânge creşte vertiginos, eliberând o cantitate masivă de insulină în organism. În urma acestui dezechilibru, corpul reacţionează transfomând zahărul în grăsime.

Continuă lectura „Ce se întâmplă în organism după ce bei un pahar de Coca-Cola”

Săgeata și ținta – Vladimir Pustan

Citeam undeva că un împărat, vizitându-și supușii, vede într-un oraș o țintă în mijlocul căreia era înfiptă o săgeată. Câțiva kilometri mai încolo o altă săgeată înfiptă în punctul central al țintei. După încă douăzeci de asemenea ținte cere să-l vadă pe renumitul arcaș. ”Nu se poate”, îi spune dregătorul orașului, ”pentru că este un prost”. ”Dar cum poate un prost să aibă atâta iscusință?”, se miră împăratul. ”Nimic mai simplu. Înfige mai întâi săgeata apoi deseneză ținta în jurul ei”.

Oare e prostie sau maximă deșteptăciune? Nu ne îmbolnăvim de stomac și de cap încercând perfecțiunea când de fapt goana după punctul central nu-i decât aprigă vânare de vânt?Continuă lectura „Săgeata și ținta – Vladimir Pustan”

Un nou calendar mayaş amână apocalipsa din 2012

 

Calendarul mayaş nu se temină la 21 decembrie 2012, ci se extinde pe cel puţin încă 7.000 de ani. Arheologii care au excavat pentru prima oară situl de la Xultzn (Guatemala) au descoperit detalii incredibile din cultura mayaşă, care dau peste cap prognozele apocaliptice despre anul 2012, informează Daily Mail.

 

descoperire_maya_400Specialiştii au găsit un complex cu mai multe picturi, dintre care una prezintă un calendar mayaş, diferit de cele cunoscute până în prezent. Tabelele descoperite acum sunt cu cel puţin 500 de ani mai vechi decât cele care indicau că sfârşitul lumii va veni pe 21 decembrie.
Calendarul mayas este împărţit în „baktune”/”b’a’ktun”, fiecare dintre ele fiind egale cu 400 de ani. Potrivit legendei mayaşe, lumea în care trăim a fost creată acum 12 baktune.Continuă lectura „Un nou calendar mayaş amână apocalipsa din 2012”

<span>%d</span> blogeri au apreciat: